• Publicat pe 31 Dec 2009
  • 4 comentarii
  • Autor - Sandra Ghitescu

  • No related posts.

    La anul mă ţin de sport, promit!

    Pe lângă sarmale și cadouri, decembrie este luna rezoluțiilor și afirmațiilor solemne. Cu toții ne relaxăm pe măsură ce scade volumul de muncă, începem să tragem linie sub anul care se încheie și să ne promitem marea cu sarea pentru anul ce vine. “Mă țin de sport!”, “Petrec mai mult timp cu familia și/ sau prietenii!”, “Mă las de fumat!”, “Mă apuc de spaniolă!”… Vă sună cunoscut?

    Pentru mine, partea cu trasul liniei dura mai puțin în anii trecuți pentru că nu prea îmi convenea să constat că am reușit să fac doar 20% din ce mi-am propus. Așa că una dintre rezoluțiile mele la sfârșit de 2008 a fost să-mi formulez planurile pe 2009 astfel încât să mă și țin de ele. A funcționat, așa că vă împărtășesc și vouă ce am descoperit.

    1. Începeți cu concluziile ultimului an.
    … și începeți cu aspectele pozitive. Ce am făcut bine? Ce mi-a ieșit de minune? Unde am excelat? Pentru ce am primit recunoașterea prietenilor și/ sau colegilor? Care a fost cea mai mare reușită, cel mai mare succes al meu? Cum am făcut să ajung acolo? Ce lucruri noi am învățat?

    Școala ne-a învățat să vânăm greșeli. Atitudinea aceasta însă este mai puțin constructivă decât “vânarea” succeselor. Vă garantez că veți avea mai multă energie și mai mult entuziasm dacă vă veți concentra pe identificarea și repetarea comportamentelor pozitive și nu pe taxarea greșelilor.

    Dacă țineți neapărat, puteți să notați și câteva greșeli majore pe care vreți să le evitați. Pentru fiecare aspect negativ, notați-vă și trei acțiuni concrete prin care vă propuneți să îl îmbunătățiți (dacă vreți, de exemplu, să faceți mai mult sport, acțiunile pot fi să găsiți o sală mai aproape de birou sau de casă, să convingeți un prieten să vi se alăture, să inventați propriul sport dacă nu vă satisfac opțiunile existente sau să alegeți pe cineva căruia să-i plătiți o amendă de fiecare dată când renunțați la o oră de sport).

    2. Echilibrați diferitele arii ale vieții voaste.
    Fiecare persoană are mai multe dimensiuni. Cu toții suntem copiii cuiva, prietenii cuiva, iubita/ iubitul cuiva, cineva în câmpul muncii. Ne simțim împliniți atunci când toate aceste dimensiuni sunt echilibrate. Degeaba suntem promovați că am muncit zece ore pe zi dacă seara ne întâmpină acasă un bilețel cu “cina e în frigider”. Degeaba ne bucurăm de un mare succes profesional, dacă după aceea trebuie să petrecem o oră la telefon asigurându-ne mamele că suntem bine sănătoși și că deși nu le-am mai văzut de o lună, le iubim ca în prima zi.

    Când vă stabiliți prioritățile pentru noul an, asigurați-vă că vă gândiți la toate ariile vieții voastre și că acordați la fel de multă importanță prietenilor, familiei și proiectelor profesionale.

    Cu dedicație specială pentru workoholici, vă rog repetați refrenul după mine: “relaxarea este o nevoie, nu un moft”! Relaxarea și joaca ar trebui să se afle la același nivel cu sănătatea și o formă bună pe lista voastră de priorități. Nu va fi suficient să scrieți “să mă relaxez mai mult”, completați și aici cu acțiuni concrete și măsurabile (să merg la film, la muzeu, la teatru, la plimbare, la spa, să organizez petreceri, să ies la petreceri…).

    3. Respectați-vă pe voi înșivă, nu doar conveniențele.
    Chiar vreți să mâncați mai sănătos, sau vă gândiți la asta doar pentru că “ar trebui”? Chiar vă vedeți trezindu-vă cu o oră mai devreme ca să ieșiți la alergat înainte de birou? Aveți cu adevărat dorința de a vă lăsa de fumat, sau vă propuneți asta doar din cauza presiunii familiei?

    Fiți sinceri. Dacă începeți să vă mințiți din ianuarie n-ați făcut nimic. În lista de rezoluții notați doar acele lucruri pe care chiar vi le doriți. Nu are sens să pregătiți terenul pentru frustrări doar pentru că “așa e bine”.

    4. Puțin project management.
    Dacă ați ajuns până aici, e păcat să nu mergeți până la capăt. Abordați-vă propria dezvoltare personală ca pe un proiect cât se poate de serios. Stabiliți obiective, un plan de acțiune, programare în timp, resurse materiale sau umane de care aveți nevoie, evaluări periodice.

    Eu obișnuiam să fac o listă impecabilă de rezoluții în ianuarie și să mă mai uit pe ea în decembrie. Constatam cu stupoare că uitasem jumătate din ce îmi propusesem și că realizasem jumătate din ce țineam minte. Anul acesta, mi-am propus să fac evaluări odată la trei luni. Asta mi-a permis să-mi reajustez obiectivele și prioritățile în funcție de noile condiții și oportunități care au apărut pe parcursul anului.

    5. Puțină creativitate.
    Scopul rezoluțiilor de an nou este să vă permită să vă îmbunătățiți calitatea vieții. Pentru mine, o listă seacă scrisă cu liniuțe pe hârtie sau un fișier word nu este ceva care să mă motiveze și să mă inspire să țintesc cât mai sus.

    După ce ați gândit lista cu emisfera stângă a creierului (partea responsabilă cu logica și rațiunea), permiteți-i și creierului drept (cel creativ) să se alăture conversației. Faceți un colaj sau un mind map pe care să vă facă plăcere să-l țineți la vedere, acasă sau la birou. Cereți unui prieten apropiat să vă devină coach: povestiți-i ce v-ați propus și stabiliți împreună cum vă poate însoți pentru a vă ajuta să vă atingeți obiectivele. Creați un blog sau un cont de Twitter special pentru proiectul “Eu în 2010”.

    În concluzie:
    1. Amintiți-vă ce ați făcut bine în 2009 și țineți-o tot așa în 2010.
    2. Echilibrați ariile personale și profesionale ale vieții voastre. Nu uitați de sănătate și de relaxare.
    3. Fiți sinceri și nu vă angajați să faceți lucruri de care nu aveți chef.
    4. Aplicați principii de project management pentru a vă asigura succesul proiectelor personale.
    5. Fiți creativi și inventați soluții și modalități personale de a vă respecta angajamentele.

    Acestea fiind zise, vă doresc un an nou surprinzător și stimulant! :)

    Sandra Ghițescu

    Share

    No related posts.



    Comentarii (4)

    • Cristina says:

      Bine zis si bine scris.
      Chiar acum stau cu lista mea in fata si ma gandesc la modalitati de a indeplini ce am scris in ea. Dar ca tot vorbim de dezvoltare personala, in legile atractiei se spune ca nu trebuie sa ne axam pe CUM vom atinge anumite scopuri, doar trebuie sa ne focalizam pe ele, sa ne gandim constant ca le vom atinge si cat de impliniti ne vom simti atunci. Asa ca rezolutia mea la modul general va fi sa ma concentrez spre a-mi dori lucruri si de a le vizualiza. Trebuie sa-mi iasa!

    • Dragos Nicolaescu says:

      O intrebare tehnica: cum sa fac sa ma abonez la posturile dintr-o sectiune (de exemplu dezvoltare personala) si sa primesc automat pe email un link, o notificare cand apare ceva nou? Si nu, nu vreau sa folosesc twitter :)

    • Adriana Cocic says:

      @Dragos Am adaugat posibilitatea de a te abona la sectiunea de dezvoltare personala prin RSS. Gasesti link-ul pe cea mai din dreapta coloana. E al patrulea de sub “Ma abonez ACUM”.

    • Multumesc, Cristina :)

      Corect cu legea atractiei. Iti recomand sa folosesti colaje, ajuta mult la vizualizare. Imaginile stimuleaza creierul drept caruia ii e mai usor si sa vada si sa simta cu putin sprijin.

      Sa ne zici cum merge! :)

    Lasa un comentariu

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Website (optional)

    Comentariu

    Do NOT fill this !