Dezbaterile Dazzle (4). Vocatie sau “loc de munca”?
Dezbaterea asta o sa doara pentru ca e despre unul dintre putinele lucruri ramase sfinte chiar si pentru omul secolului al XXI-lea: propria sa identitate. Noi o sa ne declaram multumiti daca te punem pe ganduri pentru vreo trei zile…
Cand iti alegi ocupatia din care iti vei castiga painea, ce alegi? Iei drumul vocatiei si incerci sa gasesti un job in care sa faci acel lucru la care esti cel mai bun, acel lucru la care visezi de cand erai mic? Chiar daca pentru o perioada nedeterminata castigi pesmeti si nu paine proaspata, calda si pufoasa?
Sau alegi un “loc de munca”, un “scarbici” in care iti indeplinesti regulamentar indatoririle, castigi chiar cozonaci cu multa nuca si in timpul liber ramas te ocupi de acel hobby care iti face ochii sa straluceasca?
Am folosit in primul paragraf o vorba mare: identitate. Ne intrebam daca e intamplatoare o chestie pe care am observat-o empiric si fara pretentia de a emite cine stie ce teorie: oamenii care aleg vocatia nu se disociaza de ocupatia lor, se identifica cu a fi, de exemplu, medic, pe cand cei care aleg “locul de munca” vorbesc despre echilibrul viata personala-viata profesionala, ca si cand ei ar duce doua vieti.
Bref, ce alegi? Vocatie sau loc de munca?
Ca de obicei, avem doua premii care constau in doua titluri de dezvoltare personala, la alegere din sase astfel de carti. Saptamana viitoare vom premia raspunsurile care stau cel mai bine in picioare pentru fiecare dintre cele doua optiuni de viata. Asteptam comentariile voastre, daca aveti curajul sa va ganditi la voi si din perspectiva asta…
ShareRelated posts:
- Dezbaterile dazzle (2)
- Dezbaterile Dazzle
- Dezbaterile dazzle (3)
- Castigatorii dazzle-dezbaterii
- Managementul stresului la locul de munca
[...] This post was mentioned on Twitter by Stefan Murgeanu and Stefy D, Gloria. Gloria said: o noua dezbatere cu o intrebare mareata: Vocatie sau loc de munca? http://ow.ly/2HiYm [...]
M-am pus pe gânduri de 1-2 ani încoace, astfel încât răspunsul meu este clar şi cam imposibil de schimbat. Majoritatea oamenilor preferă un drum sigur, fără obstacole, fără prea multă adrenalină, iar pentru cei mai mulţi, cel puţin din România (pentru că văd zilnic aceeaşi situaţie), viaţa înseamnă “te duci la şcoală, tragi tare să intri la facultate, înveţi pentru o diplomă, îţi iei un job bine plătit, eventual faci o rată la bancă, îţi iei o casă, o maşină, îţi întemeiezi o familie şi eşti fericit” – ultimele în ordinea în care mi-au venit în minte, deoarece situaţia se schimbă de la caz la caz.
Ei bine, eu nu aleg să dau cu banul când vine vorba de facultate, nu vreau să mă duc la un servici în care devin odată cu trecerea timpului un sclav modern, nu vreau să fiu fericit în sensul dat de ceilalţi. Prefer să îmi întemeiez un scop, să visez în fiecare zi către ceea ce îmi doresc, prefer să lupt pentru fiecare centimetru care mă aduce mai aproape de împlinirea ţelului. Consider că sunt oameni fără casă, maşină sau bani extrem de fericiţi – asta pentru că au aflat sensul real al fericirii şi se bucură de ceea ce au. Tocmai de asta agreez citatul dat de Albert Schweitzer: “succesul nu e cheia către fericire; fericirea e cheia către succes”.
Nu pot să înţeleg cum alţii de aceeaşi vârstă cu mine sau cu 4-5 ani mai mari nu ştiu ce vor să facă în viitor – în 5 sau 10 ani. Unii spun că aşteaptă să vadă ce le rezervă viitorul, alţii speră să pice “norocul” pe ei şi să devină bogaţi peste noapte. Poate că aşa trebuie să fie: cine îşi alege destinul vieţii sale, îl primeşte – pentru celălalt, în niciun caz nu va veni cineva din cer ce îndeplineşte dorinţe pe loc, să le planifice viitorul şi să le asigure un trai bănos.
Prin urmare, aleg să fac ceva la care mă pricep şi care îmi aduce plăcere, în care lucrez cu plăcere. Fericirea nu poate fi cumpărată cu bani. Fericirea vine din interior. Mă simt infinit de multe ori mai împlinit dacă fac ceea ce am visat de o viaţă şi trăiesc cu ce apuc, decât să stau zilnic cu stres, să dau de un şef pe care îl urăsc pentru nişte bacnote primite la fiecare două săptămâni. Pentru că, într-un final, luptând pentru fiecare pas înainte, vei ajunge acolo unde îţi doreşti
La final, ţin să adaug că mai toţi colegii mă fac nebun când le spun că vreau să devin antreprenor. Unii profesori zic să-mi văd de treabă şi să aleg ceva practic, alţii îmi urează succes şi râd uşor. Pe mama deja am convins-o că nu o să mă mai poată schimba în ceea ce priveşte viitorul meu. E simplu… după ce am început să cred în filozofia abordată de toate modelele vieţii mele, mi-am format o încredere în sine ce nu poate fi doborâtă de lumea kitsch-ului şi a zâmbetelor false, de o lume în care eşti educat/ajungi să te vezi doar prin ochii celorlalţi, nu pot renunţa la visele mele.
Dany, mai intai de toate tin sa te felicit pentru maturitatea de care dai dovada.
Personal cunosc foarte bine o domnisoara in ultimul an de liceu care nu se preocupa de viitorul sau. Nu stie ce vrea sa faca dupa liceu, daca sa mearga sau nu la facultate. Parca ar vrea la o facultate la care parintii sa plateasca tot: ani de studiu, examene, cazare undeva departe de casa, alte cheltuielei.
Sa sperii ca va da “norocul” peste tine nu este deloc o idee buna, dar atfel de oameni ajung in frunte si ne vor conduce foarte “inteligent” si atotstiutori.
Un alt tanar a invatat pe tot parcursul liceului pentru medicina. Colegii si profesorii nu l-au incurajat, au spus ca avocat ajungi mult mai usor, cu mai putini ani de studiu si materii mai usoare dupa care ajungi sa castigi mai multi bani. Nu s-a descurajat si este anul II la medicina.
Este bina ca visezi si iti doresti o viata si un trai pentru care sa muncesti si iti doresc succes. Sper ca ai parinti, familie care sa te poata sustine la inceput de drum pentru ca aripile tale sa nu se franga repede.
[...] mai ramas de asemenea dezbaterea Vocatie sau loc de munca? in care nu am ales castigatori, asa ca, pe langa cele 2 carti pentru Diana si Stefy, vom mai da [...]