Cum să îți descoperi misiunea profesională

Cu toții avem o misiune. Personal poate ne-am găsit-o: o familie, o activitate care ne face să simțim că totul merită, ceva…!
Profesional însă lucrurile pot să stea mai dramatic. Am auzit de atâtea ori oameni care și-ar fi dorit să fie „altceva”, ceva ce i-ar fi împlinit cu adevărat. Se întâmplă ca azi să fii în vâltoarea vieții și să o iei așa cum e pentru ca mâine să nu mai știi cum ai ajuns aici.
Din când în când fiecare dintre noi intrăm în perioade de auto-evaluare, când ne întrebăm ce facem și de ce facem ceea ce facem. Pot fi momente în care schimbăm macazul radical sau pot fi doar momente de agonie în care ne adâncim sentimentul că viața, destinul, Cineva, ne va ține pentru totdeauna în stadiul profesional în care ne aflăm.
Stephen Covey spune că o misiune “se concentrează pe ceea ce vrei să fii sau să faci, și pe valorile sau principiile pe care îți bazezi starea de a fi și a face.” Tot el spune că, atunci când începi acest proces de conștientizare, trebuie să începi cu o înțelegere cât mai clară a destinației astfel ca pașii pe care îi faci să fie mereu în direcția potrivită.
Poate faci ceea ce faci pentru că ți-e comod, sau faci pentru că are într-adevăr legătură cu credințele și valorile tale. Dezvoltându-ți misiunea profesională, vei avea un criteriu de luare a deciziilor care te va ghida spre dobândirea succesului profesional, a satisfacției legate de propria persoană și a excelenței.
Misiunea ta profesională te ajută să stai în picioare în fiecare zi atunci când energia ta e bombardată de sarcini și de provocări
Sugestii pentru a-ți scrie misiunea profesională
Cel mai greu e să te apuci de ea. Vei avea nevoie de o metodă să-ți organizezi răspunsurile – utilizează post-ituri, foi pentru notițe, un carnețel, orice – aigură-te că ți-ai scris undeva răspunsurile. Organizează-ți răspunsurile după următoarele categorii:
1. Succese și amenințări. Identifică și scrie câteva succese pe care le-ai avut de-a lungul timpului, în ultimul an de exemplu. Scrie ceea ce e comun între aceste succese și subliniază această parte comună, e ceva ce definește ceea ce e cel mai important pentru succesul tău professional.
2. Valori fundamentale. Care sunt acele valori fundamentale care îți ghidează activitățile zilnice, fie că eșiti la servici, acasă sau în oraș cu prietenii? Fă o listă cât de amănunțit dorești iar apoi prioritizează-le de la cele mai importante la cele mai puțin importante. Care este totuși acel principiu care îți ghidează viața detașat în fața celorlalte?
3. Contribuții. Completează această afirmație: Mi-aș dori să fac o diferență în lume prin … (fă referire la ceea ce te pasionează în munca ta sau în ceea ce dorești să faci).
4. Obiective de termen lung și de termen scurt.
Care sunt obiectivele tale pentru următorii 3, 5, 10 ani pentru viața ta profesională? Completează următoarele afirmații: “Peste trei ani voi fi / face / avea…” . “În 10 ani voi fi / face / avea …” .
5. Scrie-ți misiunea. Fă referire la răspunsurile tale de mai sus și scrie… Include ceva din fiecare punct descris mai sus. Ai grijă să ai o afirmație concisă, clară și ușor de înțeles. Nu uita să editezi misiunea aceasta într-un format care să-ți inspire profesionalism.
Sergiu Tamas
Related posts:









[...] This post was mentioned on Twitter by Stefan Murgeanu, Gloria. Gloria said: Cum sa iti descoperi misiunea profesionala http://bit.ly/9uCbcp by Sergiu Tamas @empowerro [...]