7 moduri de a-ti imbunatati atitudinea la locul de munca
În ultima perioadă, din ce în ce mai multi angajati resimt o dilemă care apare ca rezultat al confruntării dintre sarcinile pe care le implică jobul lor si potentialul motivational si energetic de care dispun acestia.
In cazul unui job care presupune relatia cu clientii, poate apărea situatia în care unui angajat îi place să lucreze direct cu clientii si să le ofere suport în vederea rezolvării problemelor, dar pur si simplu nu agreeaza activitatea de organizare a documentelor. Aceasta persoana va ajunge, la un moment dat, în situatia de a se gândi serios la căutarea unui alt job.
Exista, asadar, contexte în care un angajat, care se simte foarte confortabil în organizatia din care face parte si în compania colegilor de serviciu, va părăsi locul său de muncă pentru că anumite activităti îi displac.
Te-ai simtit vreodată astfel? Există sarcini care îti fac cu adevărat plăcere si care te motivează, în timp ce altele pur si simplu te epuizează?
Oare găsirea unui alt job este singura alternativă în această situatie? Probabil că nu, întrucât fiecare job presupune atât existenta unor aspecte motivante, cât si a unora demotivante pentru angajat. Secretul constă în identificarea unei modalităti optime de confruntare cu acele sarcini pe care ai tendinta de a le evita.
Poti încerca una dintre următoarele strategii:
- Să constati că poti face sarcina respectivă. A avea o motivatie scăzută fată de o sarcină, nu înseamnă ca nu poti să o faci, ci doar că ai prefera să o eviti.
- Creează-ti asteptări realiste în ceea ce priveste propriile performante. A avea o motivatie scăzută înseamnă că sarcina nu îti face plăcere, si că îti va lua mai mult timp pentru a o îndeplini, fiind necesar depunerea unui efort mai mare decât în cazul unei persoane care este mai motivată.
- Stabileste dacă “a îndeplini o sarcină în mod adecvat” este suficient sau dacă este obligatoriu să ai rezultate excelente în domeniul vizat ? Chiar dacă motivatia ta este scăzută, vei putea îndeplini totusi sarcina respectivă în mod adecvat, dacă vei participa la training-uri sau dacă vei exersa mai mult, însă trebuie să stii că “excelenta” va fi probabil imposibil de atins în acest caz.
- Reevaluează sarcina respectivă. Ar putea fi delegată unei alte persoane care ar fi mai motivată si căreia i-ar plăcea mai mult să o facă?
- Colaborează cu cineva care se pricepe mai bine în domeniu. Un bun exemplu în acest sens ar putea fi o persoană de succes în domeniul vânzărilor, care se bazează pe asistentul său în ceea ce priveste redactarea documentelor si a rapoatelor.
- Creează un sistem propriu sau foloseste un instrument care să îti crească eficienta. Există numeroase cazuri de profesionisti în diverse domenii care dispun de un înalt potential creator, dar care au dificultăti în ceea ce priveste atentia acordată detaliilor si sinteza tuturor ideilor valoroase. Într-unul din cazuri, persoana s-a gândit ca ar fi bine dacă ar purta la ea în permanentă un mic reportofon în buzunarul hainei, care să îi permită să înregistreze într-un fel ideile care îi veneau în minte.
- Solicită redistribuirea sarcinii. Pentru a întelege mai bine ce implică acest lucru, putem lua exemplul următor: să presupunem că un project manager de succes are dificultăti în a se adapta la noul loc de muncă. Aceasta se datorează în mare parte motivatiei crescute a acestuia fată de sarcinile si precedurile rutiniere, cât si nevoii de ordine. Din nefericire, i s-a dat sarcina de a dezvolta noi produse într-o companie aflată în faza de start-up, unde nu existau încă reguli si nici o structură bine definită. Cea mai bună optiune în cazul acestuia ar fi acceptarea acelor sarcini de creare a proceselor si procedurilor pentru realizarea noilor produse.
Extrem de putini oameni sunt motivati în egală măsură de toate sarcinile pe care jobul le presupune. Iar motivul este unul comun: nici tu, si nici oricare altă persoană nu este motivată să facă absolut totul. Cu totii avem domenii fată de care motivatia nostră este mai scăzută.
Majoritatea persoanelor care ajung să cunoască succesul în domeniul profesional sunt cele care constientizează aceste arii si aplica strategiile descrise mai sus.
Articol scris de Alexandra Urseanu si oferit de HART Consulting
www.hart.ro
www.consiliereincariera.ro
Related posts:









[...] bun e şi articolul scris de Alexandra Urseanu în care ni se oferă 7 sfaturi despre cum să ne îmbunătăţim activitatea la muncă. Sunt nişte sfaturi utile care pot fi folosite şi când lucrezi într-un colectiv care nu există [...]