„Este extraordinar să vezi că reușești”

Citeşte aici prima parte a interviului cu Giorgiana Neagu, câştigătoare la secţiunea “Studentul anului” din cadrul Galei Premiilor în Educaţie.

bookblog: Dat fiind faptul că te-ai implicat activ (şi) în susţinerea de traininguri, te gândeşti la o carieră de trainer pe viitor? Sau ai vrea să faci altceva?

Giorgiana Neagu: Da, o carieră de trainer este ceea ce văd potrivit pentru mine în viitor. Toate lucrurile pe care le fac în momentul acesta, fie că este vorba de a participa eu însămi la anumite conferinţe şi module de pregătire, fie că sunt, la rândul meu trainer la conferinţe locale, naţionale sau internaţionale, toate concură la dorinţa de a deveni unul dintre acei traineri profesionişti şi capabili, dar mai ales să devin un trainer care îşi face meseria cu pasiune.

Momentul în care vorbesc despre domeniul educaţiei nonformale atinge mereu în mine o coardă sensibilă. Activitatea pe care o realizez deja de câţiva ani a avut la bază tot ceea ce ţine de domeniul resurselor umane, dar a fost mai ales axată pe ideea de training şi educare.

A fost extraordinar pentru mine să intru în proiecte sau organizaţii care au avut o grijă deosebită în a mă dezvolta, prin oferirea de pregătire şi resurse în acest sens. Apoi, am ajuns într-un punct în care am simţit că trebuie să fac şi eu acelaşi lucru pentru oamenii din jurul meu: să ofer informaţii, să răspund la anumite întrebări pe baza unor experienţe anterioare de-ale mele, să dezvolt şi să îmbunătăţesc programe de educaţie privind managementul resurselor, comunicare, brand personal sau alte subiecte despre care eşti învăţat mai rar la şcoală sau în familie.

Este extraordinar să ajungi să vezi că reuşeşti să transmiţi mesaje care să devină imbolduri pentru oameni de a se informa mai mult, de a fi proactivi, de a se preocupa de autodezvoltarea lor. „Poveştile de training” – aşa cum le numim noi în „tagma” trainerilor din AIESEC România sunt poveşti încărcate de emoţie, pentru că fiecare training ajunge să fie acel mediu în care oamenii devin mai puţin circumspecţi şi mai mult conştienţi de beneficiile şi oportunităţile pe care le au trăind într-o „eră a comunicării”.

bb: Ce înseamnă acest premiu pentru tine?

G.N.: După cum am spus şi în interviul oferit organizatorilor imediat după festivitate, premiul acesta are două valenţe. Prima dintre ele este recunoaşterea muncii pe care am realizat-o pe până acum, iar cea de-a doua este o promisiune pe care o fac eu cu privire la investiţia în educaţie pentru următorii ani.

Trebuie să recunosc că uneori, din cauza ritmului nebun de a lucra la 2 sau 3 proiecte în acelaşi timp, de a mă preocupa şi de facultate sau familie, nu-mi iau mult timp să fac retrospectiva lucrurilor extraordinare pe care voluntariatul mi le aduce. Tocmai de aceea, realizarea dosarului de candidatură pentru Gala Premiilor în Educaţie a însemnat rememorarea unui an întreg de muncă, provocări, lecţii învăţate frumos şi, mai ales oameni, rememorare care s-a încheiat cu o recunoaştere că ceea ce eu realizez nu rămâne fără ecouri, că ceilalţi văd şi apreciază eforturile mele.

Promisiunea de a investi în educaţie a devenit deja mai mult decât o promisiune personală, deoarece am acum în jur persoane cu care sunt pe aceeaşi lungime de undă şi alături de care voi implementa iniţiative educaţionale interesante şi impactante pentru societatea în care trăim.

bb: Ce înseamnă 10 ani de voluntariat? De ce ai recomanda această cale unui tânăr?

G.N.: Spuneam, mai în glumă, mai în serios, că 10 ani de voluntariat înseamnă 20 de ani „normali”. Toată energia, diversitatea şi provocările pe care voluntariatul ţi le oferă pe tavă şi pentru care e de ajuns să întinzi mână şi să le apuci îţi dau sentimentul că ai puteri supranaturale, că poţi schimba ceva, că îi poţi ajuta pe cei din jurul tău.

În cifre, pentru mine, 10 ani de voluntariat înseamnă: 4 organizaţii diferite cu care am colaborat, peste 15 proiecte implementate, 2 vizite în afara graniţelor, interacţiunea cu persoane din peste 20 de ţări şi participarea la peste 30 de conferinţe, cu profiluri diverse. Ştiu, cifrele sună pe alocuri incredibile şi un pic lipsite de modestie, însă cred că este important să arătăm că se poate! Că poţi fi elev sau student model, poţi avea o familie şi mulţi prieteni pe care să nu-i neglijezi şi în acelaşi timp să te implici şi în acţiuni de voluntariat.

Recomand voluntariatul pentru că e o experienţă care devine motorul ce te ajută să te cunoşti pe tine, să-i cunoşti pe ceilalţi, să faci lucruri care contează – într-un cuvânt, este una dintre piesele cheie prin care poţi ajunge la armonia proprie, armonie care apoi îşi pune amprenta în fiecare acţiune pe care o întreprinzi şi în fiecare interacţiune cu ceilalţi.

Asociez voluntariatul cu tinereţea – şi nu mă refer aici la vârstă, căci am întâlnit voluntari extraordinari la 60 sau 70 de ani – pentru că atunci când eşti tânăr ai o energie incredibilă, ai puterea de a crede iremediabil în lucruri şi mijloacele prin care le poţi pune în practică. Elementul cheie? Motivaţia! Atâta timp cât un tânăr îşi găseşte motivaţia intrinsecă de a face voluntariat, de a se trezi devreme, de a face planificări, de a alerga după sposorizari, de a comunica mult şi de a investi, restul vine de la sine.

Un alt motiv pentru care voluntariatul merită făcut sunt oamenii. Oamenii pe care-i am în jur sunt aceia care mă provoacă, mă uimesc, mă motivează, îmi împing limitele. Desigur, orice spaţiu social în care intri îţi oferă şi momente mai puţin plăcute, conflicte, situaţii în care nu credeai că vei ajunge vreodată sau oameni care se schimbă la 180 de grade, însă în voluntariat mereu ajungi, la sfârşitul unui proiect sau la momentul vreunui bilanţ, să uiţi de situaţii criză sau neînţelegeri şi ai în minte doar acele clipe care îţi fac stomacul să tresară, clipele pe care ţi le vei aminti şi peste 10 sau 20 de ani de acum încolo.

bb: Ce sfaturi ai da tinerilor de vârsta ta, cititori dazzle, în ceea ce priveşte abordarea dezvoltării profesionale? Ce ar trebui să facă neapărat?

G.N.: Cred că primul pas şi poate cel mai important în ceea ce priveşte abordarea dezvoltării profesionale este acela de a ne descoperi pasiunile. Sună un pic a clişeu, însă este important să ajungi să faci ceea ce îţi place, pentru că este singurul mod în care nu poţi ajunge niciodată să te plictiseşti şi să simţi că nu eşti în locul potrivit.

Cred că şcoala generală şi liceul ar trebui să fie perioade în care copiii să exploreze mult, să ia contact cu toate domeniile de studiu, cu oameni diverşi şi tot soiul de activităţi şcolare şi extraşcolare, astfel încât să poată, atunci când ajung la facultate, să ştie exact ce le place şi ce carieră îşi doresc şi să fie capabili să investească 100% în a o transforma în realitate.

De asemenea, este important ca dezvoltarea profesională să vină la pachet cu dezvoltarea personală. Mereu am spus că este vital să ajungi la un nivel de dezvoltare care să te mulţumească mai întâi pe tine şi apoi pe ceilalţi, dar să fii preocupat, în acelaşi timp, şi de dezvoltarea unor legături frumoase cu cei din jur, bazate pe dorinţa de cunoaştere şi pe colaborare.

Sfaturi concrete? Hai să ţinem ochii deschişi, să ne scuturăm de comoditate şi să ne bucurăm de lucrurile extraordinare pe care le putem câştiga în urma unei ore de curs, a unei discuţii formale sau informale cu un profesor! Hai să participăm la traininguri, să interacţionăm cu oameni care la prima vedere nu ne inspiră încredere, însă care se pot dovedi extraordinari, să citim mult, să fim curioşi şi să investim, pentru că investiţiile noastre or să se întoarcă, mai devreme sau mai târziu, la noi.

No related posts.